Pe scurt: în Statele Unite, cei mai mulți copii și adolescenți fac atletism prin școală, pe sezoane scurte, în echipe care primesc de obicei pe oricine vrea să participe. Accentul cade pe distracție, pe apartenența la echipă și pe practicarea mai multor sporturi. În modelul clasic de performanță, copiii sunt selectați devreme, se specializează devreme pe o probă și sunt judecați după rezultate. Ambele modele formează sportivi, dar primul păstrează mult mai mulți copii în sport.
Cât de popular este atletismul la copiii din America?
Foarte popular. Potrivit federației americane a asociațiilor de liceu (NFHS), în anul școlar 2024–2025 atletismul în aer liber a fost cel mai practicat sport de către fete în licee, cu 513.808 participante. Băieții au fost 644.235. Asta înseamnă peste 1,1 milioane de adolescenți care aleargă, sar și aruncă într-un singur sezon.
Cifra nu vine din cluburi de performanță, ci din echipele școlilor. Atletismul e sportul la care poate participa aproape oricine: un copil care nu prinde echipa de baschet găsește de obicei loc în echipa de atletism.
Cum arată atletismul școlar american?
Câteva lucruri îl fac diferit:
- Este legat de școală. Antrenamentele se țin după ore, pe pista școlii, iar colegii de clasă sunt și colegi de echipă.
- Este pe sezoane. De obicei: cros toamna, atletism în sală iarna, atletism pe pistă primăvara. Între sezoane, mulți copii joacă fotbal, baschet sau înoată.
- Mulți intră fără selecție. Multe echipe de atletism primesc pe oricine se prezintă, iar fiecare copil are o probă potrivită lui.
- Scorul e al echipei. La concursuri, punctele obținute de fiecare se adună pentru școală. Un copil care termină pe locul 5 poate aduce puncte importante, deci contează și el.
- Recordul personal e sărbătorit. Antrenorii și colegii se bucură de fiecare „PR” (record personal), nu doar de victorii.
Ce spune modelul american de dezvoltare a sportivilor?
Comitetul Olimpic și Paralimpic al SUA a adoptat în 2014 American Development Model (ADM), un ghid pentru toate federațiile sportive. Principiile lui sunt foarte apropiate de ce credem și noi:
- acces pentru toți copiii, nu doar pentru cei talentați;
- activități potrivite vârstei, axate pe mișcările de bază;
- practicarea mai multor sporturi;
- o atmosferă distractivă, care devine treptat mai provocatoare.
Pentru copiii de până la 12 ani, ghidul recomandă joacă, încercarea mai multor sporturi și mai mult antrenament decât competiție, cu concursuri cel mult la nivel local sau regional. Specializarea pe o singură probă vine abia mai târziu, în adolescență, pentru cine își dorește.
De ce renunță copiii la sport?
Un sondaj național făcut în 2019 de Aspen Institute (programul Project Play) a arătat că un copil american practică un sport, în medie, mai puțin de trei ani și renunță în jurul vârstei de 11 ani. Motivul cel mai des întâlnit: sportul nu mai e distractiv. Același sondaj arată că părinții pun distracția pe primul loc între lucrurile pe care și le doresc de la sportul copiilor, înaintea sănătății și a dezvoltării abilităților.
Concluzia e simplă: un copil care se plictisește sau se simte presat pleacă. Un copil care se distrează rămâne, iar cine rămâne mai mulți ani are, de fapt, mai multe șanse să ajungă și la performanță.
Cum arată modelul clasic de performanță?
În multe țări, inclusiv în Europa de Est, atletismul pentru copii a fost organizat mult timp în jurul performanței:
| Modelul „joacă și echipă” | Modelul clasic de performanță | |
|---|---|---|
| Cine intră | oricine vrea | copiii selectați după teste |
| Când se specializează | în adolescență, dacă vrea | devreme, pe o singură probă |
| Ce se măsoară | progresul personal, prezența | rezultatele la concursuri |
| Rolul concursurilor | ocazional, distractiv | obiectivul principal |
| Ce se întâmplă cu cei „mai lenți” | rămân în echipă | de multe ori renunță |
Modelul de performanță are meritele lui: disciplină, tehnică foarte bună, campioni. Dar lasă pe dinafară majoritatea copiilor: pe cei care nu sunt cei mai rapizi la 10 ani, pe cei care cresc mai târziu și pe cei care vor doar să se miște.
Există și un model internațional bazat pe joacă?
Da. Federația internațională, World Athletics, are din 2002 programul gratuit Kids’ Athletics. Atletismul e predat prin jocuri și concursuri pe echipe adaptate vârstei: alergare, sărituri și aruncări. Programul a fost adoptat de peste 150 de federații naționale și ajunge la peste un milion de copii pe an.
Ce am preluat noi de aici
La Școala de Atletism am luat din modelul american ce ni s-a părut cel mai bun pentru copiii noștri:
- fără probe de selecție: primim orice copil care vrea să se miște;
- joc și ștafete în fiecare antrenament, pentru că acolo se leagă prieteniile;
- progresul personal în locul clasamentelor: fiecare copil are o pagină personală cu recordurile, insignele și seria lui de antrenamente;
- competițiile sunt opționale: dacă un copil își dorește să concureze, îl pregătim, dar pornim de la ce vrea el.
Nu credem că performanța e greșită. Credem doar că trebuie să vină după bucuria de a face sport, nu înaintea ei.